Nov
8
Schimbarea ne este impusa cateodata
Noiembrie 8, 2009 | | Lăsaţi un comentariu
Chiar dacă este în noi.
CityBear.ro e sus. Gata cu theCityBear.com. Asta nu
pentru că țineam eu morțiș să am domeniu .ro, ci pentru că niște
chinezi m-au jefuit de tCB.com. Acum te trimite pe wed in Beijing și 8d.cn. Gălbejiții naibii! Broscarii!
Continuarea se gaseste in postarea asta de pe citybear.ro.
Apr
16
the city bear dot com
Aprilie 16, 2009 | | Lăsaţi un comentariu
Mai
19
A murit blog-ul, traiasca Blog-ul
Mai 19, 2008 | | Lăsaţi un comentariu
Apr
4
Dragoste si alte dezastre
Aprilie 4, 2007 | | Lăsaţi un comentariu
fost indragostit niciodata. In cazul asta… ce-i de facut? Daca
indragosteala voastra n-a fost niciodata dragoste? Poate doar un CRUSH
dar niciodata dragoste d-aia pe bune. Nu-i asa ca nu v-ar conveni!? Ati
decis in acest moment, inca o data (de parca mai era nevoie) ca ati
simtit dragostea si nu doar "an involuntary cognitive and emotional
state in which a person feels an intense romantic desire for another
person". Doar ca sa va simtiti mai bine. Ma enervati, porci sovinisti
si perversi!
In cazul asta eu sunt indragostit de HawkGirl. In your face!
Oricum, i need to cut you some slack, you are only human. Si in aceasta
calitate, chimicalele, cu mare ajutor din partea mintilor voastre
deziluzionate, va fac sa credeti ce vor ele. Adica voi, sau altii…
sau televizorul… Mda! Ziceam ca vestile bune nu vin niciodata
singure. Cam naspa asa. Dar asta-i viata micuta minte deziluzionata. Go
on and say whatever you want. I ain’t listening!
Nov
14
Hai sa ne cunoastem mai bine… text revizuit si adaugit
Noiembrie 14, 2006 | | 1 comentariu
creste si se intinde. Se numeste Vali. E blond, in jur de 1,70 si
cateva kile, puse acolo ca sa fie. Traieste de mai mult de 19 ani si
respira tot de pe atunci. Jinduieste dupa realizarea mare si realizari
mai mici si mai putin dupa avere, sau broaste testoase. Daca odata cu
"realizarea" vine si auto-cunoasterea bine, daca nu se poate lipsi de
bonusul asta. El incearca sa-i cunoasca pe cei din jur si sa-i filtreze
de dupa lentile aproape opace. Aluneca si mananca in acelasi timp pe
ganduri si pe muzica celor de la Blink, The Corrs, Pasarea Colibri,
Panic! At the Disco si alte formatii pe care le poti gasi in vastul sau
pleilist muzical. Se cufureaza regulat, are mictiune sanatoasa cand nu
e racit si o iubeste pe Pruna (Plum) din toata fiinta lui. Vorbeste
intr-un ritm scazut si cateodata isi cauta cuvintele prea mult, dar
spera ca intr-o zi domnul Musina (poetul) ii va regula scadenta
spuselor. Il citeste pe Pitea si pe Gibson cu ochii lipiti de cerneala
neagra-grizonata de pe foile confectionate din hartie. Arunca vorbe
glumete, dar cu grija, iar cateodata nu. Ii plac delfinii si o iubeste
pe Plum. Are o farfurie mov, in care pesti stastici si unidimensionali
inoata. Deseneaza bine cand are chef, ii place sa conduca si scrie
regulat, sau neregulat, depinde de ce s-a intamplat in seara
precedenta. Bea bauturi spirtoase, fumeaza tutun romanesc de import. El
este Vali. El este mai multi, dar doar unul e treaz in timp ce ceilalti
dorm.
Si acum dupa ce a scris randurile astea, va lasa in durerea voastra galben-amaruie. Buh bye now………
:-h
Dec
23
23-Craciun Fericit! / Personificarea vietii
Decembrie 23, 2005 | Tagged Vorba volant... | Lăsaţi un comentariu
Dec
23
Dialog… alt titlu e de prisos
Decembrie 23, 2005 | Tagged Inside looking out | Lăsaţi un comentariu
Dec
16
Oglinda imperfecta de pe 16
Decembrie 16, 2005 | | Lăsaţi un comentariu
O poză. Imaginea )$nei pe o bucată de hârtie. Un simbol. O cupă de amintiri…
nici măcar. O sticlă de şampanie umplută cu dureri.
Oameni care se schimbă în jurul meu… şi eu rămân impasibil. Mă schimb şi eu
la un moment dat.
Prieteni care se înstrăineză, deşi liceul încă mai are până când să se sfârşească.
Cum va fi după terminarea şcolii, atunci? Când ultimul clopoţel va suna, iar noi,
luându-ne bagajul de cunoştiinţe şi valorile morale dobândite ne vom îndrepta
către alte zări. Totul se va destrăma. Patru ani de relaţii inter-umane vor rămâne
doar în amintirile şi conştiinţele noastre.
Ce conteză într-adevăr? Banii? Reputaţia? Familia? Cărţile? Pizdele futute? Acel
bagaj de cunoştiinţe? Amorul?
Fiecare are alte obiective… Dar în general toate duc spre acelaşi deznodământ
râvnit. Voi le ştiţi. Şi voi le aveţi.
Şi prietenii mei au aceleaşi probleme ca şi mine.
Am început să ne călcăm pe nervi… Ne sabotăm. Ne înghiontim. Lucrăm pe la spate.
Eu n-o fac.
Nici n-o s-o fac.
Discuţii dureroase despre asta şi aia. Sunt obosit şi trist şi singur înăuntrul
meu. Ceea ce înţeleg acum îmi îndurerează fiinţa.
Pinguinii din Japonia au ieşit la plimbare prin oraş, căci sunt prea obezi şi
un pompier american a făcut respiraţie gură la gură unui câine, salvându-i astfel
viaţa. Dar pe mine cine mă scoate la plimbare… cine-mi va face respiraţie gură
la gură? Unii au încercat… alţii vor încerca probabil… Dar am inhalat prea
mult fum şi m-am îngrăşat prea mult.
Sunt fatalist. Sordid. Azi a fost o zi bună. Mâine deşi e sâmbătă, merg la şcoală.
Apoi meditaţii.
Vieţuiesc alături de sute de eu-ri. Unele contradictorii, unele venind în ajutorul
altora.
Pun poza jos… O întorc cu faţa spre birou. Dacă mâine îmi va zâmbi, mi se vor
înmuia genunchii. Şi toată fiinţa o dată cu ei.
Poza priveşte de aproape lemnul mesei. Eu nu mai privesc la ea. Mă voi vindeca!
O poză cu faţa în jos. Imaginea durerii neîmpărtăşite şi ascunse de ochii lumii.
Pitită nu foarte bine, recunosc.
Dec
15
3 stari… aceasi persoana /15dec
Decembrie 15, 2005 | | Lăsaţi un comentariu
Astăzi am schimbat stări cu o rapiditate de neimaginat… Uitaţi rezultatul:
Şi încă o dată durerea sfâşie. Problemele adolescenţei lovesc cu brutalitate.
Copilării inumane. Copilării… Greşeli nepermise de educaţia şi instruirea societăţii
materialiste. Şi doare atât de tare. Suferinţe fatidice şi insolente şi indolente.
Mizerii cvasi-tragice.
Mâna-mi pute a ţigară. La dracu! Am devenit brusc vasul amărăciunii. Sunt o corabie
albă în stare deplorabilă, navigând cu pânzele lăsate, în derivă, în ape tulburi,
ape negre. Devin egoist acum.
Nu sunt făcut pentru lumea asta, am cugetat de multe ori. Sau lumea nu e pentru
mine. Poate mi-am greşit epoca. Sau locul în care m-am născut.
Aş vrea să-mi pot creea un univers propriu, delimitat clar de acesta în care
ne aflăm acum. V-aş invita şi pe voi.
Am memoria unui elefant amnezic.
Am avut de câteva ori impresia că Divinul mă fute în cur fără permisiunea mea.
Dar nu e adevărat. Mă sodomizez singur, din păcate. Parol, domnu’!
**
Astăzi s-au întrerupt filmările la “Omul cotangent”. Echipa de filmare a îtâmpinat
mari probleme, când firul webcamului s-a dovedit a fi pre scurt. Astfel regizorul
a hotărât ca scenele cu împuşcături din parcul Titulescu să fie filmate în sufragerie
şi pe holul adiacent.
Şirul evenimentelor nefericite a fost completat de o defecţiune a centralei termice
de apartament. Unul dintre actori “şi-a băgat plua” şi a plecat… cu ea îngheţată.
Actriţa principală: Veta Adoinicii a acuzat dureri de măsea pe canal. De vină
se pare a fi Curentu… Vasile, care a tras-o, se pare, în apartamentul ei de
pe Griviţei.
Vorbind cu medicul: “Trebuia să încuie geamul”, a sunat mai mult a reproş, decât
a sfat. Noi, redacţia, zicem că nu ar trebui să mai stea pe acel canal. Aburii
ieşiţi din adâncurile pământului ar putea să-i sufoce… gaiţa. Dar noi nu suntem
doctori, aşa că îi urăm doamnei Veta (a.k.a. VeGeta) “menopauză plăcută”!
De asemenea dorim toate cele bune celor de la me_oc.producţie. Pe această cale
vom încerca să-l sensibilizăm şi pe domnu’ Gigi, administratorul. Vă rugăm să
rezolvaţi problema cu încălzirea. Şi omule, igrasia de pe balcon s-a extins şi
în baie… Dă extrem de nasol pe film. Dar asta-i artă! N-ai cum să înţelegi!
[plic] Niuzletter me_oc.producţie
Me_oc
P.S. La întrebarea cât e integrală din [arctg (ctg(x/2)dx] {mi-a fost lene să
folosesc ecuationu’}, toţi cei din echipa de filmare au plecat să fumeze C$rp$721
fără filtru (<=== reclamă mascată inteligent [prea inteligent])
**
Privesc totul cu un ochi cinic. E clinic.
Am luat patru la biologie şi în ciuda oricăror aşteptări nu mă doare de loc.
Obiect pe care, după cum a zis şi profa, îl consider umplutură, mai ales pentru
viitoru meu şi fără rost în viitoarea mea (presupusă) carieră. Profesoara a scos
în timpul orei, limba de 4-5 ori şi a fluturat-o cu nonşalanţă prin aer. E rău
când vezi oameni mari, mult mai complexaţi ca tine. Şi amuzant în acelaşi timp.
Azi n-am văzut-o pe )$n$. Oare ea ştie că absenţle se adună? Dacă tot sunt răutăcios:
dar eu ştiu? Probabil are ea motivele proprii şi persoanale. Poate a început să-şi
săvârşească pedeapsa impusă de şcoală. Nu ştiu… Oricum, bravo ei.
Eu sunt pe cale să mă vindec! Doar să nu îî recepteze formele, ochii mei lacomi.
Phoho!
Laşule! râd în mine.
Când încerci să faci mişto de viaţă, de fapt faci mişto de tine. Şi viaţa râde
cu poftă şi te înghionteşte pe scenă.
M-am tâmpit de tot.
**
3 părţi… un om… nedefinit. O colecţie de măşti şi de emoţii spontane, sau
mai puţin spontane.
Mulţumesc unor persoane… Şi voi ar trebui s-o faceţi.
Îmi cer scuze pentru incoerenţă… Şi voi ar trebui s-o faceţi.
Închei aici azi. Vă las cu problemele sau fericirile voastre de moment.
Şi nu. Nu sunt vindecat… Sufletul meu va avea nevoie de timp şi de oblojire…
Întotdeauna a avut…
641 de cuvinte. 31 de paragrafe. 3210 caractere (3940 cu tot cu spaţii) O pagină.
Care luate împreună, sau separat, nu zic nimic.
Dec
14
14Dec05 – pregatiri pentru autopsie
Decembrie 14, 2005 | | Lăsaţi un comentariu
Valentin scrie… sau biografia unui cadavru.
sunt convinşi. Ei încă nu-l cred pe Vali. Nici eu nu-l cred. Dar eu care dintre
toţi ăştia sunt? Exist cu adevărat, ca individ?
Să mă las acum în pace… Multitudinile personalităţii mele le-am analizat parţial
în altă însemnare. Iar acum nu o voi mai face. Asta doar ca să-l enervez pe Vali_curios.
M-am săturat să mă zbat spasmodic în interiorul meu. Sunt hotărât. )$n$ nu ştie
ce vrea. Eu nu pot să ştiu în locul ei. Se poate numi resemnare ce simt eu acum.
Sau laşitate. Spuneţi-i cum vreţi. Lipsă de perseverenţă, venirea zgomotoasă a
scaunului la cap, sau jambon de porc afumat cu caş dulce! Nu-mi pasă. De când
mi s-a băgat sub piele, atingându-mi inima cu unghia ei caldă n-am mai cunoscut
liniştea. Ieri murmuram numele ei şi cădeam la pat de fiecare dată când sunetele
de pe buze îmi ajungeau până la urechi. Nu mai puteam de dorul ei şi de presupusa
mea îndobitocire.
Ei da, astăzi m-am vindecat! [Laugh out loud] Nu e adevărat, ştiu, dar îmi place
s-o spun. Ochii îmi fug în toate direcţiile, căutând silueta ei. Cearcă silueta
cu ardoare pentru a-i vedea încă o dată chipul dulce. Iar când telefonul beep-uie,
el, aparatul, îşi schimbă brusc culorile vii de pe display într-o figură îndurerată,
pentru că ea nu-l bagă în seamă. Mesajul nu e de la )$n$. Căci l-a uitat. Lasă
telefonule! Vor fi zile şi mai bune! Eu sunt vindecat… uite! îi spun fără să
mă cred. Nici el nu socoteşte că spun adevărul. De ce-ar face-o!? Mă cunoşte doar.
Şi uite cum am folosit un paragraf vorbind despre telefon. De ce? Are vreo relevanţă?
Nu cred… vă las pe voi să judecaţi.
M-am învelit într-o pătură de gheaţă şi paradoxal, simt căldura propriei mele
vieţi. Sunt apărat de ea ()$n$). Vreau asta. O doresc cu [o parte din] fiinţă[/a]
mea. Uit-o!
De-ar fi atât de uşor… Ştiu că mâine, când îmi va arunca o caldă privire, ţoala
protectivă se va topi. Poate ar trebui să-mi cumpăr Colgate de ăla Max Fresh,
ca să mă îngheţ de tot. Winterfresh şi Airwaves, plus câteva Halls, pentru a fii
cool tot timpu’. O ploscă cu gheaţă pentru a-mi calma impulsurile. Mă ascund prin
emfază. Încerc să devin superficial prin umor. N-am şanse! E un lucru ştiut. Priviţi
rezultatul mai sus… Patetic.
Vreau să declar nule ultimele 3 însemnări. Nu eram eu acela. Eram posedat, surmontat,
controlat de alte forţe. Spun acestea de parcă s-ar fi întâmplat acu’ mulţi ani
în urmă iar eu am depăşit momentele de slăbiciune. Nu e adevărat. În mine încă
mai plâng, doar că m-am îngropat adânc. Acel Vali stă înfundat în cotloanele sufletului
meu şi suferă în continuare. Dar eu cum sunt egoist de fel, îl las… îl neglijez,
îl împing mai încolo. Scriind textul ăsta, mă comport ca un copil mic, rău. Un
diavol răutăcios! Îl împung cu vorbele mele. Am luat nuiaua şi îl pleznesc peste
coaste. El stă şi plânge. Unii se înmoaie şi ar vrea să-l ajute. Dar eu nu încetez.
Sunt cuprins de o furie oarbă! De ce s-a îndrăgostit acum? De ce s-a îndrăgostit
de ea? Auzi măh!? De ce? Dar el îngenunchează şi fără să mă privească în ochi,
boceşte. Se tânguieşte. Nu mi-e milă… Ba da. M-am înmuiat şi eu!
La urma urmei nu eu sunt de vină. Să nu mă mai torturez. Că nu sunt masochist.
Sau e posibil să fiu. Dar din nou, nu conversionăm despre asta aici.
Alex a zis un lucru interesant azi, pe când ne plimbam pe dureroasele coridoare
ale liceului. În viziunea lui, eu am devenit un “sad-o-hollic”(nu cunosc dacă
am scris bine). Traducere: dependent de tristeţe. Zicea că şi el e la fel, dar
doar din când în când… Cred că am devenit mai mult de atât. Presupunând adevărată
teoria… ce-o să fac, când totul se va termina şi nu voi mai avea motive de supărare.
Le voi inventa eu… De motive zic acum.
Trebuie să-mi revin căci sunt elev într-un liceu… bol de rahat şi pe deasupra
sunt într-un an terminal. Vine bac-u’! Nu am timp de iubiri imposibile…
Când îmi voi scoate primul volum de nuvele, sau primul roman, voi da de băut…
cuiva. Unui cerşetor cu barbă mare şi mizerabil peste putinţă. Am mai multe şanse
să primesc eu o bere, cerşetor fiind cu barbă mare, decât să dau una.
Pesimismul mă omoară. Şi eu nu eram aşa. Dar cum eram?
Îl las acum pe Vali să sufere în centrul inimii mele şi închei aici entry-ul
de azi. Din când în când îl mai mângâi, dar nu prea mult pentru că sentimentele
lui mă pot copleşi şi pe mine. Şi nu mai poftesc asta.
Dă-te din centrul inimii!
Sfârşitul zilei de azi. Şi soarele nu a răsărit. Tot întuneric e afară. Ar fi
fost interesant dacă bila de foc mi-ar fi zâmbit. Astfel, luna mă priveşte amar,
şi noaptea cu dispreţ şi indiferenţă. Indiferenţa doare mai tare.
